TRATAMENTE MODERNE- soluția pentru un ZÂMBET IMPECABIL și plin de încredere

Actualizată în: Iul. 3



In medicina dentară modernă, pe lângă problemele legate de biocompatibilitatea şi de funcţionalitatea restaurărilor, un rol desiciv îl joacă aspectul estetic al tratamentelor. Felul în care acestea se integrează la nivelul compoziţiei dentare şi dento-faciale, în aşa fel încât, ele practic să nu fie percepute ca atare, ci ca o structură naturală, reprezintă ţelul suprem al medicinei dentare estetice.


Elementele faciale care intervin în dezvoltarea unui surâs estetic sunt: forma feţei, proporţiile feţei, simetria ei şi aspectul profilului.



Eseticienii diferentiaza, în configuraţia feţei, şapte forme de bază: ovală, rotundă, pătrată, dreptunghiulară, romboidală, în formă de pară şi în formă de inimă.

Forma ideală, din punct de vedere estetic, este cea ovală. Dintre feţele ovale, mai apreciate sunt cele la care lăţimea reprezintă % din înălţime. Persoanele cu faţă ovală prezintă o frunte largă, distanţa dintre ochi este egală cu lăţimea fantei palpebrale, iar cele trei etaje au o dezvoltare egală.



Este cunoscut faptul că, odată cu înaintarea în vârstă, se produce o diminuare a înălţimii verticale a etajului inferior, fie ca urmare a proceselor de uzare de la nivelul suprafeţelor ocluzale ale dinţilor, fie sunt consecinţa pierderii dinţilor şi/sau a protezării lor necorespunzătoare, ceea ce accentuează şi mai mult aspectul de îmbătrânire, prin cointeresarea în acest proces a structurilor înconjurătoare.

Practic, orice alterare a suportului dento-alveolar va avea drept consecinţă scăderea tonicităţii musculaturii orofaciale, care va atrage după sine modificarea poziţiei şi aspectului buzelor, cu apariţia prematură a unui aspect îmbătrânit.


Estetica dentara presupune investigarea următorilor parametrii:

- formă, textură şi culoare.


Forma dinţilor se referă la contur, curburi, linii şi unghiuri. Aceşti parametrii suferă, în timp, modificări ca urmare a proceselor fiziologie (masticaţie) şi patologice (fractură). Conservarea formei dinţilor de-a lungul vieţii, depinde, în mare măsură, de proprietăţile intrinseci ale structurilor dure dentare (duritate, elasticitate, rugozitate). Există o infinitate de forme dentare, care au fost clasificate arbitrar în trei categorii de bază:

- pătrată, ovalară şi triunghiulară.


Aceste forme sunt determinate de raportul existent între lungimea şi lăţimea feţelor vestibulare ale dinţilor din regiunea frontală, precum şi de orientarea şi gradul de curbură a suprafeţelor proximale. Măsurătorile clinice au stabilit că lungimea medie a incisivilor centrali superiori este de 12 mm. Această valoare este însă orientativă, deoarece dimensiunea verticală a dinţilor depinde de situaţia clinică existentă în cavitatea bucală.


Albirea dintilor vine in ajutorul tau pentru a avea un suras estetic




La ora actuală, tratamentele de albire sunt în mare vogă în ţările civilizate.

Cele mai multe tehnici de albire utilizează derivaţi ai peroxidului de hidrogen în diferite concentraţii, sub formă de pastă sau gel, tehnica profesională de aplicare fiind dictată de starea dinţilor din punct de vedere al vitalităţii.


Mecanismul de acţiune al preparatelor utilizate pentru albirea dinţilor se bazează pe procesele de oxidare ale pigmenţilor organici. Din cauza acţiunii iritative pe care aceste substanţe le au asupra ţesuturilor moi de la nivelul cavităţii bucale, orice manevră profesională de albire trebuie realizată în condiţii de izolare perfectă. In plus, se indică vaselinarea gingiei şi a buzelor pacientului, pentru a evita eventualele arsuri.

Pacienţii care prezintă restaurări compozite şi solicită tratament de albire al dinţilor, trebuie să fie informaţi în legătură cu faptul că, prin depigmentarea structurilor dentare, cromatica restaurărilor nu va mai corespunde cu cea a suprafeţelor naturale. Din această cauză, restaurările vor trebui înlocuite. Inlocuirea acestora trebuie să se facă după o perioadă de două săptămâni de la definitivarea tratamentului de albire, interval de timp necesar rehidratării structurilor dentare. In general, tratamentul de albire începe cu dinţii maxilari, deoarece aceştia sunt cei mai vizibili în timpul funcţiilor.


Orice manoperă de albire trebuie să fie precedată de o examinare radiologica si de un periaj profesional al dinţilor si consultatie completa deoarece acest aspect influenţează eficienţa tratamentului.


Dacă se constată existenţa unei obturaţii incomplete sau neetanşe, este necesară refacerea tratamentului şi abia apoi se va trece la aplicarea procedeelor de albire. In prezenţa unei obturaţii radiculare neetanşe, există riscul infiltrării substanţei oxidante în zona apicală, cu instalarea fenomenelor de iritaţie şi necroză osoasă.



Pentru a se evita acest lucru, se impune îndepărtarea unei porţiuni de 2 mm din regiunea coronară a obturaţiei radiculare şi etanşeizarea canalului cu ajutorul unei obturaţii din ciment policarboxilat sau ionomer de sticlă. O dată cu îndepărtarea porţiunii coronare a obturaţiei radiculare se va realiza o lărgire a accesului endodontic, pentru a asigura o curăţire eficientă a resturilor de material de obturaţie de la nivelul camerei pulpare. Dentina de la acest nivel trebuie să rămână expusă pe o suprafaţă cât mai mare, de jur împrejurul „sigiliului radicular" realizat cu CPB sau CIS. In interiorul cavităţii astfel obţinute se introduce peroxidul de hidrogen care se va întinde pe întreaga suprafaţă a dentinei coronare, până în apropierea (la distanţă de 2 mm) marginilor cavităţii de acces. Se aplică apoi o buletă de vată care va menţine materialul în contact cu pereţii şi se obturează provizoriu, având grijă să nu rămână resturi de agent de albire la periferia obturaţiei.


Eficienţa agenţilor de albire este maximă în primele 24 de ore, după care scade semnificativ, motiv pentru care aceştia trebuie schimbaţi la 3-5 zile. De regulă, rezultatul terapeutic se obţine după 2, 3 şedinţe de albire.


Dacă albirea se face cu preparate pe bază de perborat de sodiu, acţiunea acestuia, fiind mai puţin brutală, se prelungeşte în timp, iar înlocuirea lui se va face săptămânal.

După obţinerea unei albiri corespunzătoare şi îndepărtarea agentului de albire (tot în condiţii de izolare) cu ajutorul spălaturilor energice, în interiorul cavităţii coronare se va aplica o pastă pe bază de CaOH care se va menţine timp de două săptămâni sub o obturaţie etanşă: CaOH va penetra la nivelul canaliculelor dentinare până în straturile superficiale, prevenind eventualele resorbţii externe, întâlnite frecvent după tratamente de albire. Finalizarea tratamentului de albire constă în îndepărtarea CaOH şi restaurarea definitivă a dintelui cu materiale compozite (tehnica sandwich).


Există situaţii în care, după o perioadă de timp, discromia reapare. In aceste cazuri, se poate apela la tehnica de albire pe cale externă.


Indicaţiile de albire a dinţilor includ:


  • discromiile intrinseci ale persoanelor în vârstă;

  • discromiile posttraumatice;

  • coloraţiile medicamentoase

  • coloraţiile tetraciclinice galben-portocalii şi hiperfluoroza cu pigmentare maronie răspund foarte bine la tratament, în timp ce coloraţiile tetraciclinice gri-albăstrui şi cele hiperfluorotice albe sunt extrem de rezistente;

  • dinţi singulari de culoare maronie cu calcificări pulpare. în cazul discromiilor dinţilor vitali, uneori, este necesară combinarea tehnicilor de albire profesionale (în cabinet) cu tehnici de albire la domiciliu (sub prescripţie medicală).

Albirea dinţilor vitali în cabinetele de stomatologie prezintă avantajul că se efectuează sub controlul calificat la unui medic dentist, ţesuturile fiind bine protejate, iar potenţialul de albire este mai mare.


#CrisSmileStudio #estetica_dentara

0 afișare

Contact:  psinutritie@gmail.com

Abonare: 

  • White Facebook Icon

© 2020 by stirimedicale.eu